„GÂNDEŞTE VERDE, GÂNDEŞTE CURAT!” în Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” Ploieşti
Colegiul Naţional „Nichita Stănescu” este locul unde grija pentru natură, pentru sănătate, educaţie ecologică, „comportamentul verde” sunt lucruri fireşti, exersate de-a lungul anilor de către elevi şi profesori prin implicarea în proiecte naţionale: „S.O.S. animalele!” „Un vis verde pentru viaţa noastră!”, „Harta şcolilor verzi”, „Şcoli pentru un viitor verde!”, cât şi internaţionale: proiectul Comenius, LLLP – „Energ@tic”.
În acest context, anul 2010 este marcat de implicarea unui grup de profesori şi elevi de gimnaziu ai colegiului în Proiectul de educaţie ecologică „GÂNDEŞTE VERDE, GÂNDEŞTE CURAT!”, organizat de către Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova. Astfel elevii de gimnaziu, susţinuţi de colegii lor mai mari şi de profesori, au participat la realizarea unor activităţi prin care s-a urmărit dezvoltarea şi consolidarea unei atitudini prietenoase faţă de mediul înconjurător în rândurile tinerei generaţii.
În cadrul Proiectului „Gândeşte verde, gândeşte curat!” au fost realizate activităţi de informare şi conştientizare a elevilor despre problemele actuale ale Terrei, au fost realizate pliante (distribuite altor elevi din şcoală, în familie, în cartier), prezentări ale unor evenimente (Ziua Mondiala a Zonelor Umede – 2 februarie, Ziua Mondială a Apei – 22 martie, Ziua Pământului – 22 Aprilie, Ziua Păsărilor şi a Arborilor – 10 mai), acţiuni de amenajare şi ecologizare a spaţiului verde al şcolii, plantare de arbori şi flori în parcul şcolar, colectare de hârtie.